Vârful Ciucaș. Copiii NoGravity își testează spiritul
Am plecat alături de micii exploratori să cucerim Vf. Ciucaș; însă de data aceasta blândul și însoritul Ciucaș a decis să ne arate latura lui zgribulită și morocănoasă. Dar nici noi nu ne-am dat bătuți!!!
Așa că echipa exploratorilor s-a angajat hotărât într-un traseu de anduranță pe vânt și ceață, cu puține popasuri și momente de respiro, care a început la Cabana Muntele Roșu (1280 m) și a urcat la Cabana Vârful Ciucaș (1595 m), după care ne-a dus pe Vârful Ciucaș (1954 m) și înapoi.
În ultima porțiune, respectiv porțiunea dintre Cabana Vârful Ciucaș și Cabana Muntele Roșu, am gustat și dint-o ploaie măruntă și rece.
În cele 8 ore am avut două momente de glorie ce merită menționate: ciorba caldă, asezonată cu ciocolată caldă de la Cabana Vârful Ciucaș pe drumul de întors și aplauzele la scenă deschisă primite de la grupurile întâlnite pe porțiunea cea mai abruptă spre vârf.
Echipa portocalie a reușit din nou să impresioneze prin tinerețea sa și hotărârea sa.
Dacă săptămâna trecută micii veterani NoGravity debutau în traseele rezervate tradițional adulților, săptămâna aceasta au gustat în Ciucaș o vreme mai puțin ideală, care, pe lângă fizic, le-a testat și spiritul.
Cei mici meritau cu prisosință aclamarea și încurajarea turiștilor de pe traseu. Ne bucurăm să știm că mândria pe care o simțim față de acești copii este împărtășită și de alții.