Reducere 10% pentru mini-grupurile de 4 persoane Detalii

În căutarea lui Moș Nicolae

Da, ne-am propus să-l căutăm împreună cu voi, poate-l și găsim, pe Moș Nicolae anul acesta.

165,00 lei

Descriere

Da, ne-am propus să-l căutăm împreună cu voi, poate-l și găsim, pe Moș Nicolae anul acesta. Cine știe, s-o fi izolat în Muzeul Cinegetic de la Posada sau în Biserica Fortificată Prejmer. Sau, poate îl găsim în natură, la Valea Zimbrilor, printre falnicele exemplare de bizon european ori la Cascada Pruncea sau chiar pe malul Lacului Siriu, la lumina farurilor. Desaga NoGravity e plină cu soluții; tot ce putem face e să plecăm în căutarea Moșului. Iar dacă nu-l găsim, oricum descoperim aventura.

Plecăm în data  de 5 dembrie, pe ruta București – Posada – Prejmer – Întorsura Buzăului – Pătârlagele – Vălenii De Munte – București.

Acest circuit ne va purta printre impresionanta colecție de trofee de vânătoare adunate în unicul muzeu de profil din țară, printre fortificațiile a căror construcție au început-o cavalerii teutoni la Prejmer. Mai mult, petrecem alături de zimbri în habitatul lor natural și, tot în natură, admirăm Cascada Pruncea și vasta înntindere a lacului de acumulare Siriu. Parcă nici nu mai contează dacă-l găsim ori ba pe Moș, nu?

Excursia este dedicată în special copiilor și eventualilor însoțitori.

TRANSPORTUL se va face cu microbuzul NoGravity din București, iar ruta este cea descrisă mai sus.

PLECARE / SOSIRE:

  • Întâlnirea se face la ora 07:00, în benzinăria Petrom (Sos București – Ploiești), lângă Fântâna Miorița.
  • Ora estimată de sosire este 21:00, în parcarea vizavi de fântâna Miorița

TARIF DE PARTICIPARE: 165 lei. În acest tarif SUNT INCLUSE Transportul dus-întors cu microbuzul, serviciile de ghidaj, plus buna dispoziție și apropierea socială. În acest tarif NU SUNT INCLUSE intrarea la obiective (aproximativ 50 lei) și masa participanților.

 

DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE este joi, 2 decembrie. ÎNSCRIEREA constă în achitarea online, în avans a taxei de participare.

Participanții TREBUIE SĂ AIBĂ la ei sandvișuri atât pentru MICUL DEJUN (prânzul va fi în jurul orei 13:30, cât și pentru CINĂ – din cauza contextului cauzat de pandemie restaurantele vor fi închise.

 

Pentru mai multe informații nu ezitați să ne contactați la telefon 0720 328 888 sau email: contact@nogravity.ro

Partajează asta: