Măgura Codlei. Un munte mic ori un deal înalt

Nu știm dacă drumețiile montane sunt ori ba activități esențiale, cert e că am profitat de un sfârșit de săptămână foarte plăcut. I-am spune vital, noi cei care suntem constant în comuniune cu natura și mai puțin conectați la macabrul pompat asiduu către populația civilă.

Uzzi de la B.U.G. Mafia, în La Vorbitor, spune că tot ce are, la pușcărie fiind, sunt o periuță de dinți și o pereche de bocanci. Noi am mai adaugă relativa libertate, vise cât încape, zâmbete, un hanorac flece, pantaloni lungi, un tricou, o bluză, rucsacul, bețele de trekking, o frontală și, din când în când, un grup care devine imediat gașca cu care împărtășim bucurii ale vieții pe cărările munților.

Sâmbăta asta din jobenul NoGravity s-a ițit Măgura Codlei. Nu știm dacă-i un munte mic ori deal înalt; d-asta-i măgură. Putem însă afirma că face toți banii orice drumeție pe ale ei coclauri, indiferent de ruta aleasă.

Spectaculoasă, propice și pentru cei care nu visează doar la crestele Craiului ori Făgărașului sau Acele Morarului, Măgura Codlei îți pune sângele în mișcare, te îmbie spre timpuri de mult apuse și conferă retinei un festin pantagruelic.

De pe Mărul Dulce urmăm cursul cărării spre Poiana lui Sulică. E suficientă o oră. Urcușul e domol, ne deplasăm în ritm de promenadă – firesc, având în vedere cromatica desăvârșită a toamnei în pădure.

Puțin mai departe, spre sud, atingem linia crestei exact în locul fostei Cetăți Negre. Azi, edificiul construit de reprezentanții Ordinului Cavalerilor Sfintei Marii din Ierusalim (Cavalerii Teutoni), e amintit de câteva urme de ziduri. Plus un panou care ne luminează asupra ceea ce a însemnat fortăreața construită pentru apărarea granițelor regatului Ungaria.

Marcajul punct roșu, proaspăt și foarte vizibil, ne poartă în continuare de-a lungul crestei ondulate și împădurite. Traversăm și un scurt pasaj mai tehnic, demn de muchiile mult mai celebrilor munți care străjuiesc această măgură, și după aproximativ două ceasuri atingem altitudinea marcată la 1292 m. Nu înainte de-a ne bucura și de drum, nu doar de atingerea destinației. De oriunde ne aflăm pe linia crestei suntem înconjurați de vasta natură, foarte darnică cu acest colț de țară.

De jur împrejur admirăm Țara Bârsei, Tâmpa, Masivul Postăvaru, Piatra Mare, Bucegii, Piatra Craiului, Iezerul și capătul estic al Munților Făgăraș. Panorama-i frumoasă! Suntem recunoscători; Măgura Codlei nu și-a pus azi căciula sa gri. Sau și-a scos-o în fața noastră.

Dintre cele patru variante de coborâre din vârf spre Codlea de la poale alegem traseul marcat cu triunghi galben. Asta după ce ghidul a fost mustrat – a oferit variante, iar doamnele din grup au părut bulversate de opțiunea alternativei.*

Poteca aleasă ne scoate la Maial după o coborâre sportivă, pardon, abruptă, via grota de sub vârf și Stânca Cavalerului, cu tot cu cacofonie.

Ne retragem în confortul banchetei mașinilor doar după ce dăm o fugă, tot motorizați, la Complexul turistic Codlea. E format dintr-un ștrand aproape în paragină și două lacuri. Sigur vom monta cândva și corturile acolo.