De ce educația montană nu este un fenomen de masă?

Proiectului Educație Montană în Școli și Licee fost dedicat, așa cum era de așteptat, echipamentului montan și a avut până acum 5.000 de beneficiari în București, 1.000 de beneficiari în Ilfov, 250 de beneficiari din Timișoara, și respectiv, 200 de beneficiari din Târgu-Mureș.

RADIOGRAFIA PUBLICULUI ȚINTĂ

• 90% dintre elevi au mai fost în excursii și / sau tabere, majoritatea organizate de cadrele didactice. Chiar și în aceste condiții școlarii sunt nefamiliarizați cu echipamentul montan și cu normele de siguranță pe munte.

• 90% dintre elevi asociază drumețiile cu utilizarea mașinii sau a telecabinei în zonele montane.
  
• 70% dintre elevi au dificultăți în a-și aminti locul și / sau traseele parcurse în tabere și excursii. Posibilele motive pentru această anomalie sunt:
  • accesul la telefoane mobile pe durata excursiei, implicit absența de facto din excursie și colectiv; numărul mare de elevi care participă simultan la activități, ceea ce diluează interacțiunea individuală cu fiecare elev în parte;
  •  lipsa unui plan coerent de lecție Outdoor, eventual și a unui test de fixare a cunoștințelor.

• Vedeta întrebărilor rămâne „ce facem dacă ne întâlnim pe traseu cu ursul?”. Există impresia cvasi-generală că drumețiile sunt extrem de periculoase datorită animalelor sălbatice.

CAUZE

1. Înlocuirea drumețiilor cu turismul școlar cu autocarul

Acest lucru este aparent de neînțeles într-un oraș care beneficiază de un relief montan extrem de generos la numai 2 ore distanță cu trenul, cu trasee turistice bine marcate și cu infrastructură turistică relativ decentă, mai ales în zonele cu flux constant de turiști.

Dacă luăm în calcul birocrația din sistem, lipsa de know-how și dezinteresul pentru externalizarea serviciilor de ghidaj, înțelegem mai bine de ce de ani buni elevii bucureșteni sunt obișnuiți cu un turism montan toxic, respectiv cu excursii de o zi cu autocarul, în care stau în mașină mai bine de 60% din timp, iar activitățile în aer liber au loc în zona de proximitate a parcării, eventual pe asfalt, fiind supravegheați de un cadru didactic la mai bine 15 copii.

2. Prețul prohibitiv pentru mulți al serviciilor de ghidaj și al echipamentul montan adecvat

Serviciile de ghidaj în drumeții organizate în grupuri mici (maxim 20 de participanți) cu un număr adecvat de instructori (unul la maxim 7 copii) variază între 150 și 250 lei / participant / zi. Dacă adăugăm la acest tarif și costul echipamentului montan de minim 1.000 lei, ne dăm seama că programele Outdoor organizate ca la carte sunt un lux pentru majoritatea bucureștenilor. 

Datorită costurilor, activitățile montane nu pot fi încă un fenomen de masă în rândul elevilor care oricum consumă lunar sute de lei pe meditații la mai multe materii școlare.

3. Influența folclorului urban

Tradiționalei fobii de frig i s-a adăugat în ultimii ani fobia de urs. Acesta este văzut ca un pericol omniprezent, care vânează orice turist care îndrăznește să pășească pe poteca turistică. Această prejudecată indusă de mass-media începe să influențeze în mod serios alegerea unei drumeții drept manieră de a-ți petrece timpul liber.

4. Lipsa de autonomie a elevilor

În ciclul primar, uneori chiar și în gimnaziu, sunt numeroase cazuri de elevi care încă nu știu să se lege la șireturi sau dorm cu părinții în pat. Astfel de copii, sufocați de ajutorul celor din jur care îi încheie la nasturi sau le fac funda de la pantofi, este normal să aibă un apetit modest pentru evadarea din zona de confort.

Rămân un mister părinții care și-au uitat copilăria, petrecută indiferent de vreme sau anotimp în spatele blocului, și care astăzi nu își mai lasă copiii la școală dacă plouă sau temperatura a scăzut sub 0 °C.

CONCLUZII

Proiectul Educație Montană în Școli și Licee rămâne un proiect pe cât de util, pe atât provocator. Pentru a obține rezultate concrete, este necesară livrarea mai multor ateliere a câte 50 minute cu tematici montane diferite.

Adevărata educație montană, care vine la pachet cu creșterea responsabilității și a autonomiei participanților, poate avea loc numai prin activități teoretice și practice recurente, cu obiective de învățare clare, organizate trimestrial.

Clubul montan pentru copii și adolescenți NoGravity este probabil singurul loc unde aceste lucruri se întâmplă. Nu ne adresăm publicul larg, ci doar celor care încă mai cred că un tânăr poate deveni un adult responsabil numai prin experiențe care să-l provoace fizic și psihic și care să-i ofere șansa de a învăța din propriile greșeli în condiții de siguranță.

Nu în ultimul rând, la NoGravity suntem ambasadorii mentoratului individual și pe echipe, până în punctul în care fiecare membru va căpăta suficientă experiență și maturitate pentru a-i învăța la rândul său pe ceilalți.