Cum poate un adolescent să devină ghid montan?
Am un băiat de 16 ani care a descoperit recent muntele și vrea să devină ghid montan. Ce sfaturi îmi poți da? Există școli de ghizi care să-l accepte?
Aceasta este întrebarea pe care am primit-o la finalul anului trecut de la o mamă bine intenționată, interesată ca fiul ei să își construiască un CV peste medie.
După o pauză de gândire cumpătată, mi-am început răspunsul cu aspectele legale: pentru a fi ghid montan trebuie să ai peste 18 ani și să ai bacalaureatul. Am continuat cu aspectele tehnice: pe lângă o experiență montană dovedită, trebuie să ai un nivel decent de cățărare și schi alpinism / de tură.
Întâmplarea face să fiu printre puținii ghizi montani care este la curent cu proiectele legislative controversate din domeniu. În prezent se lucrează la reorganizarea ocupațiilor montane, iar una dintre noutăți este apariția a două calificări distincte:
- cea de ghid montan (calificare superioară)
- ghid de drumeție montană (calificare inferioară).
După ce am detaliat ce presupune fiecare calificare, doamna mi-a spus că băiatul ei este interesat doar de drumeția montană, respectiv ghidarea grupurilor pe trasee turistice amenajate.
Cum poate dobândi experiență în acest domeniu? a continuat discuția.
Am povestit despre una dintre „școlile de ghizi” vechi pe piață, dar niciodată acreditată, care organizează experiențe montane educative cu autocarul pentru adolescenți și tineri. Participanții, majoritatea peste 20 de ani, au oportunitatea de a îmbina utilul cu plăcutul, adică muntele cu alcoolul și sexul. Recunosc că de multe ori sunt confuz care dintre cele două este utilul și care este plăcutul.
Acest lucru i-a dat doamnei de gândit; descoperirea aventurii pe mai multe planuri, atât de necesară unui bărbat experimentat, putea fi amânată.
M-am oferit atunci să îl iau pe adolescent la NoGravity Club și să-l formez ca asistent de ghid, implicându-l în planificare, comunicarea cu clienții și logistică. Trecând prin aceste activități, juniorul:
- se familiarizează cu sursele de documentare a traseelor și evaluarea potențialului turistic al acestora;
- devine conștient de valoarea adăugată a informațiilor istorice, geologice și geomorfologice, precum și prezentarea florei și faunei întâlnite pe traseu;
- înțelege marja de eroare care trebuie luată în calcul pentru un grup cu nivel eterogen de fitness și experiență.
Nu în ultimul rând, comunicarea cu clienții îl face să vadă nevoia unei informări corecte și detaliate a acestora, pentru a construi așteptări corecte vis-a-vis de experiența la care vor participa.
În acest sens, experiența mi-a arătat că majoritatea potențialilor clienți supraevaluează experiența și nivelul de fitness al copiilor și adolescenților, punând semnul egal între excursiile cu autocarul și drumețiile montane.
Deși bine primită, oferta mea a rămas fără răspuns. Probabil că tânărul adolescent care abia învăța să meargă a ales să treacă direct la „profesioniști”.
Este adevărat că înainte de a deveni curajos, adică să evaluezi corect riscurile și să ți le asumi, ai nevoie și de o doză de inconștiență, în care te familiarizezi cu pericolele ad-hoc și astfel începi să dezvolți empiric un management al acestora.
Această experiență a identificării și evaluării riscurilor este esențială când răspunzi pentru siguranța altora. În această situație, siguranța celor pe care îi ghidezi este mai importantă decât a ta.
Nu în ultimul rând, a-ți asuma responsabilitatea pentru alții în condițiile în care ai făcut prea puțini pași pe munte, iar aceia ghidați de alții, nu este o abordare etică și pune în pericol grupul.
Pentru exemplificare, voi menționa întâlnirea pe care am avut-o acum 3 zile în Ciucaș. Apăsați de sentimentul de vinovăție dat de excesul de produse de porc de sezon, alături de un prieten mi-am dezmorțit picioarele până pe vârf. La coborâre ne-am intersectat cu un grup de 25 de corporatiști care erau ghidați de un fost coleg care alesese libertatea munților în locul cafelei gratis de la birou.
Fără a pune la îndoială competențele domnului care își luase recent atestatul de ghid, mi-am permis să mă îndoiesc de siguranța pe care acesta o oferea grupului. Ce poate face un singur ghid atunci când ceva merge prost într-un grup de 25 de persoane? Răspunsul mi l-a dat indirect chiar el, în dialogul cu una dintre cliente:
- Ioana, văd că Marcel abia se mai ține pe picioare. Zi-i să plătească o mașină până jos și îl pescuim noi când ajungem!
Ioana, văd că Marcel abia se mai ține pe picioare. Zi-i să plătească o mașină până jos și îl pescuim noi când ajungem!
La NoGravity Club copiii și adolescenții cresc mai lent, dar mai bine. Le dăm drumul treptat și le permitem să greșească într-un mediu controlat. Poate unii dintre ei vor deveni ghizi montani. Dacă acest lucru se va întâmpla, cu siguranță vor duce mai departe preocuparea noastră pentru siguranța membrilor.
