Cât de necesare sunt drumețiile montane pentru copii?
Cel mai dur test dat până acum de juniorii NoGravity a fost tura intensă de 1 zi pe Vârful Cozia de sâmbătă, 29 mai.
Treziți cu noaptea în cap pentru a ajunge la baza traseului la o oră cât mai matinală, copiii au avut de urcat și coborât o diferență de nivel consistentă (1400 metri), în program nefiind incluse foarte multe pauze. Bonus, la coborâre a plouat aproximativ o oră.
Desigur, evadări atât de curajoase din zona de confort nu ar fi fost posibile fără antrenament prealabil. Astfel, în ultimii doi ani juniorii NoGravity a fost expuși la tot felul de experiențe educative prin aventură. În paralel cu noțiuni de orientare, supraviețuire, geografie, geologie, istorie și etnografie, copiii au primit provocări fizice tot mai consistente.
Abilitatea lor de a-și depăși propriile limite devine tot mai neobișnuită în comparație cu lipsa de apetit pentru transpirație a copiilor care ne vizitează pentru primele dăți la cursurile de inițiere în cățărare pe care le organizăm în fiecare duminică în diferite săli de escaladă din București.
Copiii, condiționați de experiențe anterioare „distractive” avute la pian, echitație, teatru, oratorie sau balet, sunt tentați să abandoneze la primul obstacol serios. Până aici lucrurile pot cădea sub incidența unei oarecare normalități.
În opinia mea, anomalia începe atunci când anumiți părinți sunt deranjați de descurajarea abandonului. Replici de genul „copilul meu a venit să se distreze” trădează fără drept de apel modul în care așteptările părinților transformă copiii în prizonieri ai propriei zone de confort.
Excursia din weekendul trecut ne-a arătat, pe de o parte, cât de departe au ajuns copiii care au consumat constant experiențele noastre educative și Outdoor, iar pe de alta, cât de necesară este această reziliență dobândită în construcția viitorilor adulți responsabili și lideri.
Este de datoria noastră de părinți să le oferim celor mici antrenament pentru viața reală. NoGravity este un partener de nădejde în acest sen